Press "Enter" to skip to content

Traian Băsescu: „Orban, în mod categoric, nu va merge ca un soldățel de plumb să-și depună demisia”

Fostul șef al statului, Traian Băsescu, crede că alegerile anticipate n-ar fi o idee bună, pentru că ar genera o criză politică neoportună.

Într-o intervenție telefonică la Digi 24, europarlamentarul PMP a vorbit despre premierul Ludovic Orban și despre anunțul său făcut la sfârșitul săptămânii trecute, când a declarat că, împreună cu Klaus Iohannis, au convenit împreună să fie declanșate alegerile anticipate.

Până acum, n-am văzut niciun premier care să demisioneze de bunăvoie. Dimpotrivă, am văzut premieri care s-au baricadat. Ludovic Orban ar fi o excepție absolută, dar o excepție în condițiile în care nimic nu reclamă un asemenea gest. Deci, după părerea mea, guvernul Orban a avut un început bunișor de mandat, pe imagine stau relativ bine, nimeni nu poate contesta o valoare crescută a actualului guvern în raport cu toate cele trei ale PSD-ului puse la un loc și i-ar rămâne să ducă guvernarea până la alegeri în condiții decente, cred că atât i s-ar cere”, a afirmat fostul șef al statului. „De ce să mergem în anticipate mi-e greu să înțeleg”, a adăugat Traian Băsescu.

Orban, în mod categoric, nu va merge ca un soldățel de plumb să-și depună demisia și să spună Și-acum hai să începem procedura! Este un politician crescut în partide, nu e un politician amator căruia să-i spui Faci asta! și el să execute, dacă nu-i corect să execute. Eu cred că Orban va pune problemele foarte corect la un moment dat și-n spațiul public, dacă va fi nevoie”, a punctat Băsescu.

El a mai afirmat că nu i se pare în nicio condiție oportună declanșarea de alegeri anticipate. „Gândiți-vă că de la demisia premierului, urmează trei luni de incertitudini, adică ne băgăm singuri într-o criză politică în care nu ne cheamă nimeni, ne ducem așa, de năuci, într-o criză politică”, spune fostul președinte.

În ceea ce privește cuplarea anticipatelor cu localele, aceasta se poate face, nu e interzisă, Comisia de la Veneția a dat doar o recomandare să nu se procedeze așa.

Dar, potrivit europarlamentarului PMP, riscul e altul: „Localele sunt momentul de maximă eficiență a PSD, nu mai stăm în mobilizarea lui Bădălău și a lui Ciolacu, aici discutăm despre mobilizarea primarilor și a consilierilor PSD. Surprizele pot fi foarte mari, în condițiile în care cuplezi localele cu legislativele, având în vedere că două treimi din primari și consilii sunt dominate de PSD, iar oamenii aceia se vor bate pentru funcțiile lor, ocazie cu care se ocupă și de legislative, pentru că se suprapune campania, deci le dăm cea mai bună ocazie să obțină cel mai bun rezultat și la legislative. Mie mi se pare parcă gândită împotriva opoziției de dreapta această soluție”.

Sursa foto: Green Report
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!

Comments are closed.